Codul de disciplină (Pātimokkha în pāli) conține 227 de reguli pentru bhikkhus și 311 reguli pentru bhikkhunīs care reglementează viața lor de zi cu zi, comportamentul lor, dar nu și practica lor. 
Principalele obiective ale Codului disciplinar sunt: 
Pentru a oferi o imagine bună laicilor care au fost cei care au sprijinit, susținut și întreținut această comunitate, făcând posibil ca ei să se elibereze de muncă și să-și petreacă tot timpul în practică. 
2. Menținerea disciplinei și armoniei în Sangha. 
3. Prevenirea încălcării moralității. 
Aceste reguli erau citite la fiecare două săptămâni în adunările de bhikkhus și bhikkhunīs pentru a purifica comunitatea și a le reaminti importanța Disciplinei. 
Unele reguli conțin principii morale; dar cea mai mare parte a lor stabilesc prescripțiile ordinului cu privire la îmbrăcăminte, hrană, ceremonii etc., precum și pedeapsa pentru nerespectarea acestora, pedeapsă care în patru cazuri constă în expulzarea din ordin, în altele în probațiune sau suspendare pentru o perioadă determinată, în altele în confiscare și spovedanie, iar în altele în mărturisire. 
A-i numi pe bhikkhus călugări este foarte nepotrivit, deoarece ordinul budist nu are nimic în comun cu ordinele creștine. Primului îi lipsesc mănăstirile, stareții, ierarhia și jurămintele de supunere. Niciun membru al ordinului nu este preot și nici nu are puterea de a absolutiza, iar fiecare poate părăsi asociația în orice moment, fără nicio formalitate. În plus, am văzut deja că regulile au în principal un caracter practic și marchează conduita care trebuie respectată între indivizi cu privire la lucrurile comune. 
În orice caz, Codul de disciplină folosește acest nume și derivatele sale în sensul de obligație sau cod. Istoria Pātimokkha în India este foarte obscură: păstrată probabil de diferitele școli budiste timpurii, atunci când, după șase sau șapte secole, unii budiști au părăsit Pāli pentru sanscrită, au renunțat și la Pātimokkha, deoarece nu se găsește nici printre numeroasele secte din China și Japonia care au urmat doctrinele școlilor indiene reformate. 
Deși a fost salvată de secta Theravadin în secolul al XII-lea sau al XIII-lea, astăzi nu mai are sens să se impună reguli stricte anumitor persoane care doresc să nu mai muncească pentru a se dedica exclusiv practicii, astfel încât devoții să îi considere etici și să câștige astfel merite pentru a-i susține material. 
Mendicantul, bhikkhu, cel care cerșește de mâncare era o figură populară în India, înrădăcinată încă din cele mai vechi timpuri, pe care Buddha o folosea pentru a-și organiza Sangha de bhikkhus și Sangha de bhikkhunīs, pentru a-i elibera de sarcinile zilnice solicitante tipice acelei societăți preistorice. Nimic de-a face cu vremurile actuale în care avem economii, burse, vacanțe, pensie sau pensionare.