Saṁyutta este participiul trecut al lui saṁyujjati care înseamnă a lega sau a lega. O saṃyutta este un pachet în care discursurile (suttas) sunt prezentate legate între ele, o imagine poetică folosită pentru a se referi la pachete de discursuri împachetate folosind ca criteriu subiectul lor. 
Astfel, Saṁyutta Nikāya înseamnă "colecție de pachete" care sunt grupate în funcție de subiect. Cu toate acestea, o denumire mai exactă ar fi "discursuri împletite", pe baza structurii, dezvoltării și prezentării lor. 
Saṁyutta Nikāya este cea mai importantă dintre cele patru colecții, sau nikāyas, care conțin textele doctrinare ale lui Gotama Buddha. Celelalte sunt Digha Nikāya, Majjhima Nikāya, Anguttara Nikāya. Există informații de alte tipuri în unele secțiuni ale Sutta Nipata, iar Vinaya include relatări despre viața Sangha și regulile sale. 
De obicei, informațiile sunt prezentate în două componente, una biografică și cealaltă doctrinară. Saṁyutta Nikāya este setul doctrinar mai important, unde toate subiectele doctrinare, cu toate variațiile lor, sunt abordate exhaustiv, prezentând componenta biografică esențială pentru a putea localiza învățăturile în locul lor de împărtășire. Astfel, în timp ce Digha și Majjhima Nikāya sunt pline de dramă, dezbatere și narațiune, aici cadrul decorativ este absent. Întreaga situație este simplificată într-o singură propoziție, de obicei abreviată ca "În Sāvatthī, în Parcul Jeta", și chiar și în a patra carte aceasta este omisă. 
Drumul lung și anevoios pe care l-au parcurs diferitele texte până să ajungă la cele pe care le avem astăzi reflectă istoria lungă, difuză și intermitentă a budismului în Asia. Trebuie să ne amintim că, pe vremea lui Buddha, progresele culturale ale civilizației Harappa fuseseră uitate timp de milenii. Această civilizație dispunea de scriere și de o standardizare atât de avansată a tehnicilor de construcție, încât primele situri au fost înlăturate ca fiind moderne. Standardizarea cărămizii arse în întreaga Vale a Indusului a făcut loc unor construcții fragile din stuf și noroi care, după cum vom vedea în această lucrare, au ajuns până la construirea unei case de întâlnire din cărămizi nearse. Și va mai trece un secol și jumătate până la apariția primelor scripturi, care au făcut treptat posibilă scrierea. Prin urmare, Buddha a trăit tehnic în vremuri preistorice. Transmiterea cunoștințelor era exclusiv orală. 
Acest lucru este important pentru prezentarea și dezvoltarea acestei lucrări. Discursurile ascultă de structuri mnemonice făcute pentru a fi reținute de grupuri mari de bhikkhus, fiecare dintre ele având părți care, la rândul lor, sunt împărtășite de alți bhikkhus, astfel încât redundanța a fost suficientă pentru a depăși pierderile de informații datorate morții anumitor indivizi sau chiar au fost capabili să supraviețuiască cumva calamităților și mortalităților, până când, cu un secol înainte de era comună, au decis să treacă învățăturile pe frunze fragile de palmier pentru a conjura toate aceste riscuri odată pentru totdeauna. 
Chineza antică a servit drept primul refugiu scris pentru învățături. Această limbă este foarte veche, deși se presupune că disponibilitatea ei în India a fost limitată. Astăzi am primit așa-numitele "Agamas chinezești", care sunt traduceri ale textelor orale sanscrite. Dezavantajul este că acestea sunt fragmentate, împrăștiate și în mare parte pierdute. Deși ele nu servesc la reconstituirea învățăturii, valoarea lor este extraordinară pentru a găsi definiția precisă a termenilor tehnici, deoarece atât chineza, cât și sanscrita sunt astăzi limbi vii care au o etimologie și utilizări comparative enorme și bogate. 
Cea mai importantă colecție care a ajuns la noi până în zilele noastre este "Nikāyas Pāli". Deși este cea mai completă, este în același timp și cea mai problematică. 
Pāli nu a fost niciodată o limbă naturală vorbită. Este o limbă artificială cu o înrudire obscură cu vechile dialecte din Pakistanul de astăzi. Pāli-ul a fost creat cu scopul exclusiv de a conține așa-numitul "Canon Pāli", care este o acumulare eterogenă de texte ce combină versiuni ale originalelor amestecate cu povestiri, legende și elucubrații filosofico-religioase clasice, care au fost incluse pentru a le conferi "autoritate". 
Lucrările de restaurare au fost posibile datorită a cinci factori: 
1.      Acestea sunt texte mistice și, din moment ce experiența mistică este obiectivă, ea poate fi recunoscută în text. 
2.      Structura împletită a textelor forțează alegerea cuvântului corect să fie valabilă în diferite medii și ocazii de-a lungul lucrării. 
3.      Sprijinul Agamas-ului chinezesc. 
4.      Etimologiile și utilizările termenilor corespondenți tradiționali în sanscrită. 
5.      Acces brut la texte în Pāli. 
Datorită acestor factori s-a putut ajunge la restaurarea sensului originar dat de Buddha, care a rămas, mai rău decât rău, sub straturi de cruste milenare, ca urmare a acumulării avatarurilor pe care textele le-au suferit în ultimele douăzeci și cinci de secole. Motivul acestei profunde neînțelegeri constă în faptul că învățăturile lui Buddha sunt texte mistice adresate oamenilor care practică mistica și numai misticii le înțeleg în toată amploarea lor. La fel ca în cărțile de călătorie, unde călătorii sunt cei care obțin adevăratul beneficiu. 
Odată ce ultimii discipoli ai lui Buddha dispar, această cunoaștere este stinsă și calea mistică este închisă. Fără jhānas nu există nicio învățătură. Acest lucru a fost deja avertizat de Buddha însuși, care nu a fost niciodată interesat să-și lase învățătura pentru generațiile viitoare, tocmai din această cauză. Dacă a ajuns până astăzi la noi, nu a fost prin voința sa, ci prin decizia politică a dușmanului său de moarte, regele Ajātasattu din Māgadha, care organizează și sponsorizează Primul Consiliu care era deja schismatic: jumătate din Sangha a respins rezultatele Consiliului. De atunci încolo, textele vor fi orfane de sens și vor rătăci prin secole, concilii, regate și imperii, căutând mereu căldura puterii politice, ca orice altă religie. 
Dar astăzi, recuperând misticismul și fiind din nou funcțională, această minunată fereastră deschisă de Cel Binecuvântat se deschide din nou pentru cei care văd astăzi ceea ce a văzut Buddha și care trăiesc astăzi ceea ce a trăit nobila sa Sangha. 
Dacă, în vreun fel, vă este de folos, sunteți bineveniți la această fereastră către Adevăr.